Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume.

De-ai cere universul tot
L-as da cu tot ce-ai cere,
Dar esti puterea mea, nu pot
Sa neg acea putere.

Cum s-ar putea sa fii zidit
Din lacrimi si din vina
Fiind din veci nerasarit,
Lumina din lumina.

Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu totii
S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vânt
Deserte idealuri,
Când valuri afla un mormânt
Rasar din urma valuri.

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Si nu cunoastem moarte.

Ei îsi atârna micul eu
De-a vietii lor durere,
Se tin cu mii pareri de rau
De visul care piere.

Noi n-avem pierderi si folos
Si nu cunoastem goluri,
Caci stoluri care merg în jos
Se-ntorc la anul stoluri.

Parând pe veci a rasari
Din urma moarte-i paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.

Eu îi împrastii si-i adun,
Le masur vieti cu luna,
De nasc si mor în sfântul Un
În care toate-s una.

Tot cea fost, tot ce va fi
De-a pururi fata este,
Iar basmul trist al stingerii
Parere-i si poveste.

Si-n orice clipa te întrebi
Unde e soare, luna:
E-n orice clipa-n deosebi
Si-n toate împreuna.

Din sânul vecinicului ieri
Traiste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare.

Caci soarele din vârf de luna
Apune-n unda spumii,
Dar el rasare tot atunci
În alta parte-a lumii.

Daca taria s-ar negri
De vijelii rebele
Si daca stelele-ar pieri
S-ar naste iarasi stele.

Sa caza lumile-n genuni
Ca frunze seci pe vânturi,
Pamânturi piara-n stricaciuni
S-ar naste iar pamânturi.

Si timp si spatiu de-ar pieri
În vai de întuneric
Ele din nou ar rasari
Ca sa se-nvârta sferic.

Iar tu Hyperion ramâi,
Oriunde ai apune,
Din chiar puterea mea dintâi
Sorbind întelepciune.

Si daca vrei sa fii un sfânt,
Sa stii ce-i chinul, truda,
Îti dau un petic de pamânt,
Ca sa te cheme Buddha.

De vrei în numar sa ma chemi
În lume ce-am creat-o
Îti dau o fâsie de vremi,
Sa te numeasca Plato.

Vrei sa dau glas acelei guri
Ca dup-a ei cântare
Sa se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?

Vrei poate-n fata sa arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamântul în bucati
Sa-l faci împaratie.

Îti dau catarg lânga catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamânt-n lung si mare-n larg,
Dar moartea nu se poate.

Si pentru cine vrei sa mori?
Întoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pamânt ratacitor
Si vezi ce te asteapta.